Odată, de departe-am zărit o floare,
O frumusețe ce depășea orice-așteptare;
Mă uitam, vedeam strălucirea ei de jos,
Căci ea-ncolțea pe-un munte maiestuos.
O tulpină firavă, deopotrivă mare și puternică,
Avea o coroană gingașă, sfântă și cucernică;
Deasupra dealurilor și câmpiilor floarea mereu-ncânta
Privirile galeșe ale celor simpli, fără a-nceta.
Am decis să urc acest drum greu și periculos,
Atât de-abrupt, cu prețul sufletului meu duios,
Cu frică-mi căutam poteca lipsită de semne,
Căci amintirile multe încetau să mă mai-ndemne.
Dar apoi, în mijloc de noapte rece și ploioasă,
Când eram atât de departe, de-nstrăinat de casă,
Gâfâind ajuns-am în vârful muntelui semeț,
Ca să descopăr floarea dispărută-n îngheț...
Am căzut atunci de rușine și dispreț
De propria-mi dorință și plan măreț,
N-am putut ridica privirea sus la stele,
Căci nu mai vedeam nicio lumină dinspre ele.
Floarea
November 19, 2026
Keywords:
Last modified:
November 19, 2026