A mai trecut un an, cu ploaie grea și cu vânt,
Cu furtuni amare și lacrimi tari ce se-ascund
În spatele-acestei măști de piatră și de lut;
Este-un mare spin ce simt acum în trup.

A mai trecut un an, dar inima tot slabă-mi este,
Rece și obosită, de-atâta drum pe-a munților creste;
Durerea-o simt tot mai tare, sunt fără-alinare,
Mă uit-prejur, dar văd lumea lipsită de culoare.

A mai trecut un an, iar răul pe Pământ domnește,
Cu mai mare putere, iar acesta încă crește.
Cine ne salvează de propriul nostru neant?
Pulsul duhului n-este distrus de-acest gigant.

A mai trecut încă un an, odihna când mai vine?
Cine va răsturna până și cerul ca să facă toate bine?
Mi-e greu să scriu cu mâna-mi amorțită de-ntristare,
Totuși, cred că Domnul este-a mea scăpare.