Am scris cuvinte în această toamnă,
În această noapte întristată.
Ploaia melancolică peste pământ fiori toarnă,
Dar inima mea se simte alinată
La auzul ei.

Am regretat vorbe în această viață,
În această lume mult înstrăinată.
Toamna parcă se rupe firul de ață,
Iar lucrurile o iau pe ruta greșită
De la faptele mele.

Am plâns cu lacrimi amare și m-am rugat
Și I-am spus ce am pe inimă;
În această cameră, pe pat, singur aflat
Am simțit o ușurare minimă
În sufletul meu.

Am spus lucruri ce nu trebuia să le spun.
Mă-ntreb ce zice Domnul în această privință.
Parcă binecuvântările peste viața mea apun,
În această noapte de toamnă în suferință
Peste inima mea.

Am greșit deseori față de mulți
Și L-am întristat pe Domnul meu.
În fața mea este un zid mare de munți,
Dar El îmi spune: „Luptă chiar dacă e greu.”
Îmi spune acum.

Simt durerea cu sufletul amorțit,
Simt cum pierd a mea menire.
„Ajută-mă, Doamne, sunt strivit!”
Cerul plânge de mâhnire,
Dar îmi vine-n ajutor.