Cu toții suntem oameni greșitori,
Totuși, putem alege să fim iubitori...

S-a născut cândva o inimă bolnavă,
Inimă de muritor,
Îmbarcată pe-a dreptății navă,
Având un viitor.

În friguroasa noapte de toamnă
A scris ceva... ce mult înseamnă.

Este-o inimă mare și iubitoare,
Însă mult rănită;
A-ncercat să fie folositoare,
În schimb a fost strivită.

Ea L-a ales pe Dumnezeu,
Știind că va fi greu.

Este-o inimă plină de emoții,
Cu sentimente multe și vii;
S-a lăsat demult în voia sorții;
Fiind neînțeleasă, se sfii.

În acea noapte și-a construit o barcă;
A pornit spre lac, spre-ntinderea cea largă.

Este-o inimă sinceră și dornică
Și cu sânge curat.
A-ncercat să fie tare și puternică,
Însă sângele s-a închegat.

Cu puține emoții și cu bucurie
S-a îmbarcat pentru călătorie.

Este-o inimă galeșă și sensibilă;
A vrut să ajute, să se dăruiască.
Dar mai mult rău a făcut, a fost teribilă,
Astfel, deznădejdea-nceput să crească.

Lângă lac și printre sălcii
A ridicat ancora grea-a bărcii.

O inimă moale, roșie, dar perforată;
Domnul a văzut-o sângerândă.
A-nlocuit-o cu alta, nouă-ndată,
Mai rezistentă; și i-a dat izbândă.

Vrând să-nvingă viața umilitoare,
A plecat pe lacul vieții, biruitoare.

...Căci a ales să spere și să iubească,
Iar prin Domnul să se sfințească.